sperante

In anul 2009 speranta mea si a altora este legata de descentralizare si reforma.
Una este conditie sine qua non pentru cealalta.

Sa fie oare a 19-cea speranta desarta?!...
NU!
De 3 ori NU!!!...

inovare

Editorial

Au fost momente in viata mea profesionala cand eram convinsa ca stiu sa fac fata oricarei situatii, ca nu voi avea “surprize” din partea elevilor mei.

Repede insa, foarte repede constatam ca m-am inselat.

Fiecare clasa dovedea ca este unica, ca este deosebita, ca are nevoie de ALTCEVA din partea mea.

Fiecare elev al meu era o intrebare si o provocare, o enigma si o incercare.

Zilnic, la fiecare intrare in clasa, curiozitatea profesionala, arsenalul meu didactic erau in garda.

Stiam ce mi-am propus, ce mi-am proiectat dar… nu stiam niciodata ce situatie inedita va aparea, ce bariere se vor ivi in calea demersului spre cunoastere.

Daca aceste randuri ar fi citite de un neprofesionist in ale educatiei sigur ar fi uimit, sigur ar spune ca profesia didactica este atat de plina de surprize incat devine de neacceptat.

Noi, educatorii stim insa ca frumusetea si esenta profesiei noastre este tocmai aceasta: cautarea, intrebarea, explorarea, provocarea, reflectia, experimentarea, adaptarea, clarificarea.

Intr-un cuvant: INOVAREA.

Fiecare zi la catedra poarta in ea germenele creativitatii si inspiratiei.

Fiecare clasa, fiecare elev sunt in asteptare, in neliniste, in freamat si curiozitate; oricare ar fi acestea.

De la jocurile pe computer pana la disparitia dinozaurilor, de la muzica Disco pana la Teoria haosului.

Depinde de noi, de cei de la catedra, sa descoperim cum sa raspundem asteptarilor, cum sa tranformam nelinistile, freamatul si curiozitatea in demersuri cognitive, atitudini , sau competente. Depinde de noi sa propunem sau sa construim valori.

Depinde de noi sa fim INOVATIVI sau sa transformam demersul didactic in rutina, plictiseala si conformism.

Urmarile?!...

Sunt prea evidente pentru a le mai enumera .

Sunt prea prezente in unele dintre componentele personalitatilor noastre pentru a le ignora.

Si…atunci ma intreb si va intreb, vorba lui Coehlio, care este PROIECTUL nostru personal, al educatorilor?!...

inovare

Comunicare

Uneori am tentatia de a pune semnul egalitatii intre COMUNICARE si EDUCATIE.

Si nici nu cred ca as gresi prea tare!

De ce?!

Pentru ca EDUCATIA este, fundamental, un act de COMUNICARE ce tinde spre sublim.

Si atunci ma intreb de ce in aceasta lume dominata pana la obsesie de COMUNICARE scoala este atat de contestata si respinsa de catre tineri?

Tinerii sunt „captivii” Internetului, tinerii sunt fascinati de telefonia mobila, tinerii plutesc intr-un vast spatiu publicitar, tinerii comunica pe e-mail sau chat fara nici un fel de bariera lingvistica sau geografica.

Si totusi refuza COMUNICAREA propusa de SCOALA.

De ce oare?…

Raspunsul cred ca este complex, deosebit de complex si… complicat.

Este un raspuns greu de acceptat.

Scoala nu a invatat (inca) sa iasa din rolul de emitator, sa-l accepte si pe acela de receptor.

Scoala nu a parasit modelul comunicarii unidirectionale.

Scoala nu a invatat ca si ascultarea face parte din COMUNICARE.

Scoala COMUNICA informatii doar pentru cei ce pot auzi, nu si asculta.

Scoala este uneori dislexica.

Scoala este uneori surda.

Scoala foloseste prea mult cuvintele.

Scoala cocheteaza cu retorica.

Scoala ignora redundanta.

Si atunci…

Cred ca este timpul ca ea, NOBILA si NECESARA scoala sa se redescopere pe sine, sa recreeze traseul comunicarii, sa se adapteze timpului si sa-si reapropie discipolii.

Oricate computere, oricate mijloace moderne de comunicare ar achizitiona comunitatea sau Ministerul Educatiei, ele nu vor putea face cat o echipa educationala

constienta de valoarea COMUNICARII .

Si pentru ca totul sa functioneze bine trebuie ca cineva sa coordoneze aceasta subtila retea de comunicare.

Cineva trebuie sa-si asume managementul ei.

Cine?

comunitate

Deseori ne punem intrebarea : TRAIM UNII IMPREUNA CU CEILALTI SAU TRAIM DOAR UNII LANGA ALTII?

Comunicam unii cu altii sau mai degraba ne ignoram sau chiar ne enervam unii pe altii?

Ne ajutam unii pe altii, sau mai degraba ne creem probleme reciproc?

Impartasim aceleasi valori sau mai degraba traim intr-un conglomerat de valori pe care le simtim fie straine , fie false.

Sunt multe intrebari pe care ni le punem si la care de multe ori fie nu gasim raspunsul ,fie nu vrem sa-l cautam.

COMUNITATE…

Comunitatea locala… pe care nu o simtim prezenta.

Comunitatea europeana… ceva spre care tindem.

Oricare ar fi sensul pe care il dam notiunii de comunitate, oricare ar fi intrebarile pe care ni le punem, un lucru este sigur: trebuie sa incepem sa construim cea mai importanta si mai eficienta dintre toate- COMUNITATEA EDUCATIONALA.

Pentru ca ea, comunitatea educationala , are forta si mijloacele de a determina crearea comunitatii in ansamblul ei.

Pentru ca ea, comunitatea educationala , stie sa anticipeze, stie sa proiecteze, stie ce sa faca astazi pentru maine, stie ce sa faca aici pentru acolo, spatiul spre care tindem, stie sa selecteze valori si sa le faca vii si acceptate.

Si iata ca ma intorc la cuvantul-cheie al acestui secol si poate al acestui mileniu: EDUCATIE

Educatie pentru toti, educatie pentru fiecare, educatie pe tot parcursul vietii.

Toti, fiecare…viata..aproape ca este o definitie a comunitatii.

Mai lipseste ceva…si anume COMUNICARE, INTERRELATIONARE

Dar acesta este topicul numarului viitor!

Prof. Ema Sinov

educatie

Oare o sa treaca mult timp pana vom invata sa respectam viata plantelor si animalelor?