Uneori am tentatia de a pune semnul egalitatii intre COMUNICARE si EDUCATIE.
Si nici nu cred ca as gresi prea tare!
De ce?!
Pentru ca EDUCATIA este, fundamental, un act de COMUNICARE ce tinde spre sublim.
Si atunci ma intreb de ce in aceasta lume dominata pana la obsesie de COMUNICARE scoala este atat de contestata si respinsa de catre tineri?
Tinerii sunt „captivii” Internetului, tinerii sunt fascinati de telefonia mobila, tinerii plutesc intr-un vast spatiu publicitar, tinerii comunica pe e-mail sau chat fara nici un fel de bariera lingvistica sau geografica.
Si totusi refuza COMUNICAREA propusa de SCOALA.
De ce oare?…
Raspunsul cred ca este complex, deosebit de complex si… complicat.
Este un raspuns greu de acceptat.
Scoala nu a invatat (inca) sa iasa din rolul de emitator, sa-l accepte si pe acela de receptor.
Scoala nu a parasit modelul comunicarii unidirectionale.
Scoala nu a invatat ca si ascultarea face parte din COMUNICARE.
Scoala COMUNICA informatii doar pentru cei ce pot auzi, nu si asculta.
Scoala este uneori dislexica.
Scoala este uneori surda.
Scoala foloseste prea mult cuvintele.
Scoala cocheteaza cu retorica.
Scoala ignora redundanta.
Si atunci…
Cred ca este timpul ca ea, NOBILA si NECESARA scoala sa se redescopere pe sine, sa recreeze traseul comunicarii, sa se adapteze timpului si sa-si reapropie discipolii.
Oricate computere, oricate mijloace moderne de comunicare ar achizitiona comunitatea sau Ministerul Educatiei, ele nu vor putea face cat o echipa educationala
constienta de valoarea COMUNICARII .
Si pentru ca totul sa functioneze bine trebuie ca cineva sa coordoneze aceasta subtila retea de comunicare.
Cineva trebuie sa-si asume managementul ei.
Cine?
